Doar noi doi. Si ploaia...

Vineri dupa-amiaza. Trecut de ora 15. Si afara tot ploua… Tot incerc sa-mi gasesc locul prin casa si nu reusesc cu niciun chip. “Hai sa-mi pregatesc un ceai!”, imi spun in minte. Zis si facut. Ajung in bucatarie, imi aprind tigara, pregatesc ceaiul si aud din balcon picaturi de ploaie batand puternic in geam. Da, asta e ploaia pe care o tot asteptam. Ploaia ce doream a-mi uda trupul, cum si lui stiu ca ii place. Mi-a spus-o nu doar o data, cu acelasi patos… 

Si totusi, ma indrept spre balcon si deschid geamul. Aud, privesc si simt ploaia. Simt cum degetele-mi sunt invadate de stropii puritatii. Incep sa zambesc si sa ma detasez de tot si de toate. Sunt in lumea mea. Doar eu… si cu tine. Doi nebuni indragostiti, dansand nestingheriti in ploaia unei zile dintr-o iarna speciala. Nu ne spunem nimic. Stam imbratisati, ne privim , ne zambim, ne simtim, ne “imbatam” reciproc de mirosurile trupurilor noastre si ne sarutam frenetic. In pofida faptului ca nu te pricepi deloc la cantat, esti adorabil atunci cand incerci sa-mi fredonezi piesa preferata, privindu-ma gales si tinandu-ma strans la pieptul tau, locul meu favorit. De fapt, tu esti adorabil prin definitie. Stiai, nu? 

Dar ce s-a intamplat? Ce s-a intamplat?! A incetat ploaia, s-a terminat si visul. Sau doar primul episod.